Pe lângă lumina farurilor care o loveau încet când trecea o maşină prin dreptul geamului, mai simţea o adiere placută din partea vântului care pătrundea pe geamul lăsat pe spate şi o facea să aţipească. Se oprea din tremuratul uşor şi se gândea încă o data la visele ei.
Ciudat, dar parcă de fiecare dată când se trezea i se părea că de fapt e invers. Nici măcăr nu ţinea minte ce facea când nu dormea. Parcă afară ploua de mult timp, dar de fiecare dată când dormea ploaia se oprea.
Acum însă era trează. Şi se gândea la visele ei. Sau parcă dormea. Şi se gândea la viaţa ei.
Oricum, inima începea să bată mai tare când îşi aducea aminte de prima zi când a vorbit cu el. Petalele de trandafir sunt uscate, dar încă se mai simte un miros plăcut şi în ziua aceea nu ploua.
Simţea razele de soare care s-au răspândit în bataia vântului, urmărindu-l pănă în colţurile cele mai ascunse ale străzii. Ştia şi ea că el o cauta demult, dar nu-i putea spune că era lângă el. Trebuia să işi dea seama. Poate că ar fi fost mai uşor dacă adierile de vânt ar fi adus-o pe ea în visele lui mai devreme ,când o căuta. Sau poate e mai bine aşa. Într-o zi poate nu o s-o mai caute...
Dar o să-şi dea seama că e încă lângă el!
Se trezi iar din vis. Şi totuşi acum nu ţinea minte nimic. Doar că se trezise din ultimul vis. Şi nu ar fi vrut. O petală de trandafir îi rămăsese lipită în palma ei mică, ca o clipă după tânjeşti că ai vrea să ţină mai mult decât o zi, sau cine ştie, vrei să fie mai mult decât un vis.
