Şi simţind mişcarea m-am întors şi am deschis ochii. Mi s-a părut că văd conturul unei persoane pentru o fracţiune de secundă. Era doar un semn că trebuia să mă trezesc, să încep o nouă zi, să sper că această zi va începe diferit.
Mă ridic din pat, mă uit pe geam şi rămân 5 minute să admir peisajul îmbrăcat în alb.
Fulgii obligaţi de vânt işi schimbă traiectoria şi dansează, învăluind oamenii îmbujoraţi care merg cu privirile în pământ, stergătoarele maşinilor curaţă parbrizele, împiedicând aşezarea cearceafului alb.
Ceasul ticăie parca mai repede. Eu întârii ca de obicei.
La jumătatea zilei, pornesc spre casă, cu gândul la încheierea zilei. Căutam scuze să mă sustrag, dar în acelaşi timp eram şi curioasă şi ceva mă atrăgea.
Mergând, aveam impresia că cineva ma striga, am ezitat puţin , dar m-am întors aţintându-mi privirea spre cer. Era real. Chiar mă striga. Am aruncat o privire şi un zâmbet, apoi mi-am continuat drumul. Din atâtea persoane, un singur detaliu m-a dat de gol. Paltonul.
Am ajuns acasă. Cuvintele se împleteau cu emoţii şi zâmbete. M-a convins. În sfârşit priviriile ni s-au întâlnit. Încercam să le evit, mă urmăreau, vroiam să par rece şi nepasătoare.
După câteva ore, în drum spre casă eram cu gândul departe. Mă gândeam că începând cu ziua următoare, existau 2 variante; zilele să decurgă ca înainte sau vor avea să se schimbe în funcţie de mine.
A doua zi, un pretext bine gândit a schimbat zilele, precum vântul a schimbat direcţia fulgilor de nea.
1 comentarii:
Plin de rusine, plin de emotie, striga, dar mai mult parca in sinea sa, sigur ca nu il va auzi, o recunoscu dupa palton, pozele de mult i le admirase cu sufletul la gura, aproape ca le memorase, mirat ca il auzii se inrosii, ii venea sa se ascunda dupa geamul vopsit verzui al balconului, o visa de cand se trezise, inca naucit, aproape sigur ca ea se va scuza inventase inca un motiv sa se intalneasca, ea accepta, era ca un copil in ajunul craciunlui, ii venea sa faca ture de apartament, plin de entuziasm, orele nu mai treceau pana la momentul intalnirii, impreuna cu colegul de apartament statea in fata blocului comunist cu zece etaje, de la parter totul parea diferit, inima ii batea destul de tare sa acopere zecile de camioane ce treceau pe strada aglomerata de langa ei, cand o vazu nu ii vedea sa credea, nu vazuse ceva atat de frumos in viata sa, incet pornira toti la drum, il intreba unde merg sa faca poze, el bineinteles ca nu stia, pozele erau decat o scuza, frigul de afara ii indemna spre o cafenea, el propune cea mai stilata cafenea din cate stia, ea parea tacuta, dar ceva il indemna sa credea ca deobicei ea nu este asa, nu isi putea dezlipii ochii de pe ea, frumusetea ei il fascina, dar parca il alesese pe el, refuza sa creada asta, el visa la ea de cand au vorbit primele cuvinte, de cand isi faceau cu mana de pe geam la doar cateva minute dupa ce se cunoscusera, drumul spre casa parea cea mai crunta parte, simtea sangele cum ii fierbe, deabia se mai putea abtine, odata ajunsi in drept cu blocul ei era determinat sa se faca observat, ii vnea sa il trimita acasa, de ce nu aveau ei un cod secret pentru astfel de momente, ar fi trebuit sa se gandeasca de dinainte sa la un semn, o parola, orice, frumusetea ei il coplesea, fiecare particica din el vroia sa o sarute, se simtea un las pentru ca nu putea, daca ar fi fost doar ei, fascinat de frumusetea ei, si de felul ei de a fi, dar dezamagit si critic fata de el ca nu a reusit sa o sarute pleca impreuna cu el spre casa, era nerabdator sa ajunga sus, sa vorbeasca din nou cu ea, aici avantajul era al sau, doar el putea vorbii cu ea, doar el avea idul ei, avea noroc celalt calculator era liber, calculator care normal il impartea, acum, il avea doar pentru el, vroia sa ii spuna cat de mult este atras de ea, vroia sa ii spuna cat de minunata este in ochii sai, dar nu vroia sa para un oricare altul, care spune vorbe goale, nu vroia sa para minciuna ce pentru el era adevarul pur, dar nu putea sa nu spuna nimic, spunea totul acoperit de un val, lasa de inteles, dar nu vroia sa fie prea direct, si ea parea sa intre in jocul sau, dar numai pana la un punct, inainte sa puna la somnul in care oricum tot pe ea spera sa o intalneasca, a reusit sa stabileasca o intalnire pe a doua zi, era sigur ca nu va reusii sa adorma fiind prea nerabdator sa treaca orele, sa o vada din nou, dupa ore de visat cu ochii deschisi adormii cu ea in gand, parca in secunda urmatoare se trezii, ea era primul lucru la care se gandise, deschise calculatorul si astepta sa vorbeasca din nou cu ea inainte de intalnire, dupa scurte povesti era timpul sa se vada din nou, se imbraca si isi chema liftul care parca dura o eternitate sa urce, cineva luase liftu si mersese cu el pana in centrul pamantului, se urca in lift si apasa singurul buton argintiu, parterul parea mai aproape deobicei, ajunse unde trebuiau sa se intalneasca, ea nu venise inca, asa ca hotara sa mearga mai aproape, emotiile il cuprindeau, o vazu, inima vroia sa ii sara din piept, mainile ii transpirau, stransese tot curajul sau si o sarutase timid, ea accepta, restul drumului pana la meditatiile ei, povestisera, era naucit, coplesit de moment, se simtea cel mai fericit om de pe planeta, inca cateva sarutri si trebuia sa plece inapoi spre casa, era hotarat sa aleaga drumul cel lung, oricum simtea ca leviteaza de fericire, nu mai conta, intr-un fel nici vroia sa ajunga asa repede acasa, tot drumul simtea inca buzele perfecte, era in gandul si in inima sa mai adanc ca niciodata, totul era perfect, si in adancul sau parca simtea ca totul va ramane perfect pentru totdeauna ...
Trimiteți un comentariu