Şi nu e decât o iluzie. Ieşi şi râzi, bei o bere, vorbeşti degajat,nu te gândeşti la griji, dar în drumul tău spre casă, iar se adună toate în capul tău. Ignori. Doar e seara ta, ai râs, nu se poate termina aşa... trebuie să adormi liniştit şi fără vise agitate, însă nu se încheie aşa. Iţi place să-ţi frămânţi mintea, să-ţi complici starea, să te gândeşti dacă e bine ce ai zis, să te întrebi dacă se uită la tine într-un fel anume... Vrei ca ziua de mâine să continue în acelaşi stil, dar nu ai convingerea asta pentru că te-ai învăţat să te aştepţi la ce-i mai rău. Mâine poate nu vei mai râde,nu vei mai fi aşa de relaxat, mâine poate fi mai rău.... dacă vei avea o gândire optimistă vei şti că mâine va fi mai bine, dar nu ştii ce este acel "bine". Mai bine să nu ştii...
De ce trebuie să "detectăm" defectele atât de repede? De ce trebuie să avem ochiul atât de format încât după 2 priviri tragem concluziile direct, fară să analizăm situaţiile? Poate nu e nimic defect, e doar în mintea noastră care a rămas antrenată de,defectele văzute înainte şi ridică antenuţa care declanşează involuntar alarma...
Cine eşti,cine sunt, ce mai beau, ce mai cânt? Ce mai fac, ce mai simt? Oare mai pot să mint? Cine sunt, cine eşti, oare mă mai iubeşti? Cine e, cine nu, care eu, care tu?
Don`t think i don`t think about it ... Don`t think i don`t have regrets ... Don`t think i don`t know what i felt ... Don`t think i don`t know what i said... Don`t think i don`t want you back ... Don`t think i don`t miss you ...
... when we make choices we got to live with them. but, i wonder if sometimes i cross your mind...