Ştiu.

E ceva ce trebuie să înţelegi.

Fiecare zi pe care o aştepţi şi o laşi să treacă pe lângă tine,

e o zi pe care o pierzi...
O zi pe care ţi-o vei dori mai încolo să... o mai ai în plus.
Încă o zi de care ai vrea să te mai bucuri.

Crede-mă.
Ştiu.

Liftul

Liftul seamănă cu traiectoria vieţii unui om.
Te ridică de la primul nivel până la ultimul,
Îţi deschide uşiile la fiecare etaj...
Şi ai 10 sau mai multe moduri de a trăi.
Tu trebuie doar să ştii unde să cobori ...

Wrong and right.

The piano keys are black and white,
But they sound like a million colours in your mind.

Stop!

Aş vrea un ultim dar, aş vrea să poţi măcar
Să poţi s-asculţi tot fără să dai “Stop!”

Din speranţa că-n distanţă o să apari,
O să las un scaun gol, lumina aprinsă pe hol
Joc acelaşi rol, în acelaşi decor.

(cum zicea cineva :) )

Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta.
Cauţi una câte una când nu mai ai nimic nou de citit.

Timpul.

Unii consideră că este un efort extenuant să priveşti înapoi, de-a lungul celor 70 de ani. O senzaţie de tunel, aşa li se pare; ca printr-un pai negru. Dar nu e aşa.
Uneori trecutul apare ca şi cum ar fi fost filmat cu o cameră portabilă, uneori se înalţă monumental în interiorul unui arc din avanscena cu ghirlande modelate în ipsos şi cortină şifonată ;

Uneori defilează liniştit, o poveste de dragoste din epoca mută, plăcut, neclar şi absolut implauzibil. Iar uneori, apare doar o serie de stop- cadre împrumutate din memorie. Succesiune de diapozitive ale unei lanterne magice.

Toate.

Odată ce-am ajuns în faţa uşii, toate gândurile, toate imaginile, toate cuvintele, toate privirile, toate persoanele cunoscute, toate gesturile, toate... rămân afară, în faţa uşii, împregnate în preşul gri care mereu mă întâmpină cu un mesaj de bun venit.

Când ies înapoi pe uşă, le adun de pe preş şi încep o nouă zi, rărind sau înmulţind "toate".

Octombrie

O dimineaţă uscată şi friguroasă de Octombrie...
Cu vânt direct dinspre Gobi, ce purta cu el o pulbere fină, dar supărătoare.
Pulberea era mânată în vârtejuri jucăuşe ce se întindeau treptat în toată zona aceea.

Deodată, se aud refrene de toamnă, dar ele mai degrabă te-ar face să te gândeşti la magia arborilor exotici,la şoapte din Orient, la ritmuri fructate şi câteva picături de parfum cu esenţe de vară.

Alchimia simţurilor te poartă spre un moment la care râvneşti demult.
Locul acela special în care puteai percepe mai mult decât văzul, mirosul, auzul sau atingerea. La persoana aceea care te făcea să te simţi ... TU!

Fum.

Ţigări cu aromă de fum, alcool cu arsuri de buze, ţipete înfundate şi mâini străine... ştii doar că petele cele mai negre nu se şterg niciodată ...
Albul pe negru e doar ce a mai rămas dintr-o lume arsă de demult.
Tot ce mai simt e o stare de regret că ne separă atâta materie, că nu pot să îţi descifrez chipul prin întuneric, că nu pot să îţi răspund astfel încât să mă auzi...

Sometimes

Ok. Here`s what I think.

We survive by remembering,
but sometimes we survive by forgetting...

Vid

Eul nostru nu mai este altceva decât vidul interior indus de viaţa noastă supraaglomerată, supraocupată, din care nu ne mai alegem cu nimic din ceea ce "cu adevrat contează".

Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de nefericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile, depresia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, îndrăgostirea - toate ne spun altceva. Tot ce te scoate din rutina vieţii tale "reale" , îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci de fapt în jos pe un tobogan de senzaţii, satisfacţii, imagini, bârfe,obiecte, minciună şi strălucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale.
Eşti un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuşi. Şi vei rămâne aşa dacă viaţa nu se hotărăşte o dată să te dea cu capul de pragul de sus.

Tomorrow

Tomorrow, tomorrow!

I’ll love ya — tomorrow!

You’re always

a day

a?way!

Difuz

Lumina slabă care pătrunde în cantităţi mici, acoperă o porţiune nesemnificativă.
E doar un fel de cerc difuz exact ca şi concentrarea asupra unor lucruri din viaţa de zi cu zi.
Un măr necopt are porţiuni roşii şi galbene.
Soarele nu s-a învârtit destul în jurul lui.

Întrebarea

Vei privii din altă perspectivă decorul când vei fi capabil să-ţi foloseşti toate abilităţiile.
Concentrează-te îndeplin pe întrebare.
Încă nu ai făcut paşii necesari.
Ai fost prea entuziasmat în legătură cu întrebarea, eşti prea nerăbdător.
Nu ar trebui să-ţi laşi sentimentele din interior să se preschimbe în agresiune.
Se pare că nu ai controlul complet asupra schimbărilor.
Eşti speriat de riscurile care se află în spatele incertitudinilor.
Arăţi obosit.

Detest

Detest să explic şi mai ales să mă explic.
Cei care nu pot înţelege, nu pot fi lămuriţi,
Ceilalţi au toate explicaţiile.

Tac - Tic

Mie îmi pasă...
Chiar dacă nu arăt, nu se vede sau nu ştiu să arăt.
Analizez tot şi le întorc pe toate părţile, dar chestia aia din piept câteodată îmi zice tic-tac, alteori îmi zice tac-tic şi atunci mă pune pe gânduri, de asta şi răspunsul întârzie.

Atunci când cred că nu-mi pasă, se aude tac-tic şi eu rămân fără cuvinte, mă opresc, stau , privesc, tac şi doar ascult.

Ieri s-a auzit tac-tic, azi parcă se aude tic-tac.

Simţi suferinţa dureros de dulce?

Thank you. You made it!
I`m glad that I saw you... with the same gentle soul I`ve seen before.

Vis sau realitate?

Pe lângă lumina farurilor care o loveau încet când trecea o maşină prin dreptul geamului, mai simţea o adiere placută din partea vântului care pătrundea pe geamul lăsat pe spate şi o facea să aţipească. Se oprea din tremuratul uşor şi se gândea încă o data la visele ei.
Ciudat, dar parcă de fiecare dată când se trezea i se părea că de fapt e invers. Nici măcăr nu ţinea minte ce facea când nu dormea. Parcă afară ploua de mult timp, dar de fiecare dată când dormea ploaia se oprea.

Acum însă era trează. Şi se gândea la visele ei. Sau parcă dormea. Şi se gândea la viaţa ei.
Oricum, inima începea să bată mai tare când îşi aducea aminte de prima zi când a vorbit cu el. Petalele de trandafir sunt uscate, dar încă se mai simte un miros plăcut şi în ziua aceea nu ploua.
Simţea razele de soare care s-au răspândit în bataia vântului, urmărindu-l pănă în colţurile cele mai ascunse ale străzii. Ştia şi ea că el o cauta demult, dar nu-i putea spune că era lângă el. Trebuia să işi dea seama. Poate că ar fi fost mai uşor dacă adierile de vânt ar fi adus-o pe ea în visele lui mai devreme ,când o căuta. Sau poate e mai bine aşa. Într-o zi poate nu o s-o mai caute...
Dar o să-şi dea seama că e încă lângă el!

Se trezi iar din vis. Şi totuşi acum nu ţinea minte nimic. Doar că se trezise din ultimul vis. Şi nu ar fi vrut. O petală de trandafir îi rămăsese lipită în palma ei mică, ca o clipă după tânjeşti că ai vrea să ţină mai mult decât o zi, sau cine ştie, vrei să fie mai mult decât un vis.

Poate

Într-adevăr, adevărat, aşa este, pentru că, deoarece, fiindcă, de exemplu (...) mai precis, mai bine zis, adică (...) în plus, pe deasupra şi nu numai că ... ci şi ... totuşi cu toate că, chiar dacă, deşi (...) în nici un caz, nu cred că (...) în concluzie, se impune ca, aşadar, în fine ... iată că, observi tu, după cum se vede ... în primul rand şi mai ales, la fel de important este şi faptul că (...) pe când, pe o parte şi pe alta... dar tot atunci, cam în acelaşi timp, imediat ce, în alt fel dar în acelaşi mod... totuşi cred că se poate spune şi aşa, pai , poate....mai vedem noi oricum...

Încă.

Revăd momentele când îmi spuneai vorbe dulci.
Momente desprinse ca dintr-un basm...
O lumină slabă mă atinge uşor ... plină de tine... de dor.
Deschid ochii şi încă văd imagini cu noi doi .

Te porţi ca şi cum m-ai fi uitat. Ai vrea să mă port ca şi cum aş fi murit. Dar eu încă te simt viu şi pe tine.